Argumente-pentru-o-nuntă-de-mai

Nunta în luna mai nu aduce ghinion. Alege data evenimentului în luna florilor

Nunta în luna mai aduce ghinion: superstiție sau nu?

Primăvara, anotimpul renașterii, perioada în care natura revine la viață, este perfectă pentru a organiza nunta la care visezi! Începând cu luna martie și terminând cu luna mai, ai la dispoziție mai multe săptămâni pentru a planifica evenimentul ce va reprezenta începutul vieții în doi. La prima vedere, pare că ai o mulțime de timp – dar, dacă îți faci mai bine socotelile, vei vedea că sezonul este destul de scurt!
Prima săptămână din luna martie este dedicată sărbătoririi femeilor (1 și 8 Martie). De asemenea, în martie și aprilie sunt, de obicei, mai multe sărbători – perioade în care nu se oficiază cununii religioase (Postul Paștelui și Săptămâna Luminată, spre exemplu). Cea mai „sigură”, din punctul de vedere al eventualelor restricții, pare să fie luna mai. Însă… „Cum ți-a dat prin cap să faci nuntă în luna mai? N-ai auzit că aduce ghinion?”, îți va reproșa o prietenă binevoitoare.

Nunta de mai e cu ghinion!

Unii dintre cei care se pregătesc de start pe drumul vieții în doi sunt, câteodată, puțin superstițioși – fiind astfel tentați să țină seama de „gura lumii”. Pentru că da, se spune că o căsătorie săvârșită în luna mai va fi una cu ghinion, care se va destrăma rapid, dragostea celor doi soți va păli „precum florile de mai”, iar unul dintre miri se va lega într-o nouă cununie.
Specialiștii în folclor au explicat că superstiția ar putea avea legătură cu legenda ielelor. Acestea, se spune, timp de cinci săptămâni de la Paște (cam în perioada lunii mai) ar colinda pe pământ pentru a răpi mințile flăcăilor îndrăgostiți – care își vor părăsi iubitele și vor alerga apoi toată viața după aceste zâne rele. Etnografii spun însă că această credință, extrem de discutabilă, este întâlnită mai mult în mediul urban decât în cel rural, acolo unde s-a născut legenda ielelor.
O altă superstiție ar fi că luna „mai”, având doar trei litere, va duce la o căsătorie scurtă. De altfel, nu suntem singurul popor cu o astfel de credință: rușii au un proverb care spune că „precum se scutură florile în mai, așa se vor scutura și petalele iubirii”, iar o zicală irlandeză îi avertizează pe cei tineri „ căsătoriți-vă în mai și veți regreta toată viața”.

Ce spune biserica despre nunta de mai?

Ca să îți alungăm orice temere, ne-am documentat temeinic și am căutat, pentru aceasta, opinia reprezentanților Bisericii Ortodoxe. Am găsit, astfel, câteva păreri despre această superstiție exprimate de către unul dintre cei mai reputați teologi români, cel care a fost pr. prof. dr. Nicolae Necula.
Părintele spune că această superstiție este respinsă categoric de către preoți și că singurele date în care nu se recomandă încheierea căsătoriilor sunt legate de câteva perioade importante ale anului bisericesc: fie în zile de post, fie la marile praznice împărătești. „Nu există niciun temei teologic, canonic sau liturgic care să ne oprească de la săvârșirea nunții în aceasta perioadă. De aceea, o putem săvârși fără niciun fel de teamă de nerealizare. (Acesta este) un motiv care s-a impus mai degrabă ca o superstiție, decât ca o tradiție sănătoasă și sfântă”, spunea fostul decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București.

Argumente pentru o nuntă de mai

Lăsând la o parte superstițiile, fiecare își alege momentul potrivit pentru nuntă în funcție de propriile sale dorințe. Cu toate acestea, noi îți prezentăm câteva argumente în favoarea organizării evenimentului în luna mai, luna florilor.
În primul rând, la trecerea de la primăvară la vară, vremea este de obicei frumoasă, fără a fi excesiv de călduroasă. Astfel, vei putea organiza nunta atât în aer liber cât și într-un ballroom, iar pentru aranjamente vei avea la dispoziție cele mai frumoase flori de primăvară. Din cauza faptului că alții sunt superstițioși, este mai puțin probabil ca nunta ta să se suprapună unor evenimente asemănătoare – deci vei putea găsi mai ușor locația potrivită. Pentru că încă nu este sezonul concediilor, invitații vor fi mai entuziasmați și, de ce să nu discutăm și acest aspect, vor avea o disponibilitate mai mare în buget pentru eveniment. Nu în ultimul rând, dacă organizezi nunta în mai vei putea beneficia și de oferta specială pregătită de către echipa American Ballroom.

Utilizăm cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin faptul că sunteți de acord să acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră de cookie-uri.

Setările de confidențialitate

Când vizitați un site Web, acesta poate stoca sau prelua informații din browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați-vă serviciile Cookie personale aici.

Aceste module cookie ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanța site-ului nostru.

  • _ZB_ADMIN_TIME_STAMP_
  • _ZB_ADMIN_LAST_URL_
  • _ZB_STATS_IMPRESSION_FREEMIUM_
  • _ZB_STATS_IMPRESSION.619bf5db
  • _ZB_STATIC_DR_currentSessionTimeVisit
  • _ZB_STATIC_DR_firstTimeVisit
  • _ZB_STATIC_DR_widgetsUpdateTime
  • _ZB_STATS_VISIT

  • 1P_JAR.APISID
  • CONSENT
  • HSID
  • NID
  • SAPISID
  • SID
  • SSID

  • 1P_JAR
  • AID
  • APISID
  • CONSENT
  • HSID
  • NID
  • S
  • SAPISID
  • SID
  • SIDCC
  • SSID

Decline all Services
Accept all Services